TITLUL II
FUNCŢIILE ŞI ATRIBUŢIILE PRINCIPALE ALE SECRETARIATULUI DE STAT

        Art.3. În realizarea obiectului sau de activitate, în calitate de organ al administraţiei publice centrale,  Secretariatul de Stat îndeplineşte următoarele funcţii:
a) funcţia de strategie şi reglementare/implementare, prin care asigură fundamentarea, elaborarea şi supunerea spre aprobare Guvernului a actelor normative cu privire la Revoluţia și la revolutionarii din decembrie 1989, la luptatorii în rezistența anticomunistă, precum şi la persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977;
b) funcţia de autoritate de stat, prin avizarea, coordonarea, monitorizarea, controlul aplicării și al respectării reglementărilor privitoare la calitatea corespunzatoare de către instituțiile publice centrale și locale și de alte persoane juridice a drepturilor acordate revolutionarilor din decembrie 1989, a luptatorilor în rezistența anticomunistă, precum  și a persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma  revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie
1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977;
c) funcţia de reprezentare, prin care asigură, în domeniul său de activitate, reprezentarea pe plan intern şi extern a statului român.
Art.4. (1) Pentru realizarea obiectivelor sale Secretariatul de Stat îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a) asigură relaţiile statului cu asociaţiile din România ale revolutionarilor din decembrie 1989, a luptatorilor în rezistența anticomunistă, precum  și a persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma  revoltei muncitorești anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977;
b) iniţiază, elaborează şi avizează actele normative cu privire la revoluţia şi revoţionarii din decembrie 1989, la luptătorii în rezistenţa anticomunistă, precum  şi la persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit in urma  revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977;
c) organizează, coordonează şi controlează aplicarea prevederilor legale cu privire la revolutionarii din decembrie 1989, la luptatorii în rezistența anticomunistă, precum și la persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma  revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977;
d) monitorizează respectarea drepturilor şi facilităţilor acordate potrivit legii, revolutionarilor din decembrie 1989, luptatorilor în rezistența anticomunistă, precum  și a persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma  revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977 şi elaborează sau, după caz, avizează metodologiile de implementare a acestora;
e) finanţează şi/sau co-finantează programe şi proiecte ale revolutionarilor din decembrie 1989, ale luptatorilor în rezistența anticomunistă, precum  și ale persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit in urma  revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977, precum și ale asociaţiilor acestora, după caz;
f) întocmeşte studii în vederea fundamentarii unor măsuri de diversificare a resurselor financiare destinate sustinerii programelor revolutionarilor din decembrie 1989, luptatorilor în rezistența anticomunistă, precum  și persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma  revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977;
g) organizează activitatea de selecţionare, recrutare şi instruire a personalului  aparatului propriu;
h) asigură crearea şi dezvoltarea bazei de date referitoare la revolutionarii din decembrie 1989, la luptatorii în rezistența anticomunistă, precum  și la persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit in urma  revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977;
i) colaborează cu autoritatile administraţiei publice centrale şi locale, cu institutiile publice de specialitate, pentru atribuirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și a drepturilor prevazute de alte reglementari legale aplicabile luptătorilor în rezistența anticomunistă;
j) sprijină activitatea organizaţiilor neguvernamentale ale revolutionarilor din decembrie 1989, a luptatorilor în rezistența anticomunistă, precum  și a persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma  revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977, pentru a contribui la consolidarea democrației, a  statului de drept și la cresterea prosperitatii poporului român, inclusiv la rezolvarea obiectivelor şi problemelor importante ale acestora, precum și pentru organizarea unor manifestări la nivel international, naţional sau local;
k) elaborează şi propune Guvernului spre aprobare programe si proiecte  privind cinstirea eroilor-martiri şi sprijinirea revolutionarilor din decembrie 1989, a luptatorilor în rezistența anticomunistă, precum și a persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma  revoltei muncitorești anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977;
l) participă la soluţionarea amiabilă a eventualelor conflicte dintre asociaţiile revolutionarilor din decembrie 1989, a luptatorilor în rezistența anticomunistă, precum  și a persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma  revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni – august 1977.
(2) Pentru exercitarea atribuţiilor sale, Secretariatul de Stat are dreptul să solicite şi/sau să primească, în condițiile legii, informaţii şi date de la autorităţile administraţiei publice, de la instituţii publice, precum şi de la persoane juridice de drept privat cu activitate în domeniul său de competenţă.
(3) Secretariatul de Stat îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte normative pentru domeniul său de activitate.
(4) Pentru realizarea obiectivelor şi pentru îndeplinirea atribuţiilor sale Secretariatul de Stat acţionează în cooperare cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu instituţii publice de specialitate.